Alături de el se află Mihail, foarte tânăr. Veniturile domniei veneau în principal din dările, birurile, prestațiile și dăjdiile cuvenite acesteia, vămile neconcesionate, morile, braniștile și bălțile domniei, amenzile și taxele de judecată percepute în țară etc. Portretul din biserica mare a mănăstirii Cozia a fost refăcut în timpul domniei lui Neagoe Basarab, după vechiul model. Domnul era apărătorul supuşilor săi (comandantul oştilor, împărţitorul suprem de dreptate) şi cel spiritual al ţării, ca şi ctitor de lăcaşe pentru înălţarea de slujbe. Ele primeau danii din partea voievodului, uneori cu ohabă (imunitate, anume nici un dregător domnesc nu avea voie să-şi exercite drepturile acolo sau să impună ceva; uneori oamenii de pe acele moşii erau scutiţi de oaste - nu însă în timpul domniei lui Mircea). Cea mai importantă ocnă era cea de la Ocnele Mari, lângă Vâlcea. Totodată, negustorii lioveni sunt lăsați liberi să-și desfacă orice marfă oriunde în țară. De asemenea, o serie de instituții de învățământ (colegii naționale din Constanța și Râmnicu Vâlcea, Academia Navală din Constanța ce administrează și bricul Mircea etc. Neavând la el pecetea cea mare, Mircea confirmă cu sigiliul cel mic,[111] reprezentând un leu rampant. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele. Comisul are în administrație grajdurile domnești. Arama sau obiectele realizate din aceasta erau exportate în Ardeal şi alte zone (spre exemplu, cetatea Caffa a cumpărat trei clopote de aramă în 1419). Oastea cea mică este așa numita curte, constituită în principal din boieri și săteni privilegiați, datori să se afle la dispoziția domnului, cu arme, cât mai repede cu putință. și să furnizeze domniei o dajdie. Ei erau călări, sau pedeștri, în număr de câteva sute, „pesemne aleși dintre orășenii sau țăranii mai săraci, fără pământ, obligați să-și câștige viața cu leafă.”[91]. [12][13] Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea și Vladislav al II-lea Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly[14]. Domnul avea dreptul să acorde scutiri sau să le concesioneze. Sigilul aflat pe tratatul încheiat în 1390 între Mircea cel Bătrân şi regele polon Vladislav al II-lea prezintă ca stemă a Ţării Româneşti un scut francez vechi mobilat cu o acvilă având capul conturnat şi aripile strânse, însoţită la stânga sa de o cruce, o stea în şase colţuri şi o semilună „crai nou”[99]. Aceștia aveau dreptul să-și schimbe stăpânul, nefiind legați de glie. Singura condiție impusă era ca domnul să aibă dreptul de a cumpăra primul, pentru nevoile curții. Administraţia locală era asigurată de dregători mai mici, boieri localnici sau trimişi ai domniei. P. P. Panaitescu[4] a afirmat: „Dan și Mircea nu erau fii din aceeași căsătorie a tatălui lor.” Și mai departe: „Așadar Mircea și Dan nu erau frați buni...numele primei soții a lui Radu , Ana, care a fost maica lui Dan vodă, iar Calinichia era o altă persoană, a doua doamnă a lui Radu.” Asupra originii doamnei Calinichia există mai multe păreri între istorici. Această situaţie va dura până la 1428[30]. Oastea cea mică este aşa numita curte, constituită în principal din boieri şi săteni privilegiaţi, datori să se afle la dispoziţia domnului, cu arme, cât mai repede cu putinţă. 40.000 de soldați, după unii autori). [19], Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleş, de Baltă, Jiu etc. Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail, acesta avându-şi curţile la Târgovişte. Prestațiile datorate domniei constau în principal din transporturi, călăuze pentru îndrumarea și paza convoaielor domnești, cositul fânului, tăiatul lemnelor, lucrul la întreținerea și repararea cetăților, paza la graniță, prinderea vânatului etc. Anumiţi istorici îl consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu, şi deci frate cu Mircea[15]. și exporta ceară, miere, blănuri, etc. După bătălia de la Rovine, convingându-se că poate lăsa cu încredere feudele ardelene şi Banatul de Severin sub cârmuirea lui Mircea, Sigismund suspendă funcţia de ban de Severin. Mircea cel Bătrân a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418. El coordonează activitatea grămăticilor. Dacă până în vremea lui Vladislav Vlaicu comunităţile catolice depindeau de episcopia din Ardeal, voievodul Radu I înfiinţează (fie din motive politice, fie la îndemnul soţiei sale) prima episcopie catolică de pe teritoriul ţării, la Argeş. Întocmai ca și în cazul Banatului de Severin, profitând de scurta anarhie din Regatul Ungar, Mircea a preluat Amlașul și Făgărașul în virtutea vechiului drept de moștenire de la Vladislav I. Sigismund de Luxemburg le-a lăsat sub stăpânirea vasalului său, deși cu neîncredere până la bătălia de la Rovine. Aceste legături între comunitățile ortodoxe balcanice au permis importante schimburi culturale și bisericești. Bacăul și Bârladul fuseseră alese ca târguri de margine, întrucât nu mai erau alte asemenea așezări până la granița munteană (Galați nu era încă târg). Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația internă. [5], Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov; Staico dăruiește mănăstirii satul Ciulinița de pe Buzău.[6]. Țara era împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți în vremea lui Mircea județi. Aceştia erau datori să execute munci grele ori speciale (scoaterea sării din mină etc.) În timpul lui Mircea, monedele erau folosite mai ales de către străini şi negustori. Pământurile lor erau păstrate în familie generație după generație, dacă nu erau vândute către altă spiță de boieri. În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. La acestea se pot adăuga numeroase documente din aceeaşi perioadă care indică precis stăpânirea Moldovei asupra ţinutului Putnei. Nicolae din Argeş. În prima scrisoare către Nicodim, patriarhul îi răspunde la câteva întrebări asupra unor probleme de credință religioasă, dând și citate din Sfinții Părinți. Atât starețul Nicodim de la Tismana cât și mitropolitul Antim Critopol au purtat o corespondență bogată cu patriarhul Evtimie de Târnova, între anii 1375 - 1393. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. Mircea a acordat privilegii păstorilor români din Ardeal pentru ca aceştia să poată să-şi pască oile în munţii din Ţara Românească şi să se folosească de pajiştile şi bălţile din ţară nestingheriţi. Dumitru de mai târziu. Principalele orașe de atunci (Argeș, Târgoviște, Severin, Bistrița, Buzău, Târgu Jiu, Râmnic, Câmpulung, Pitești, Russenart, Giurgiu, Brăila, Turnu) erau legate de drumuri pentru negustori și cărăuși. Între timp, în 1396 Mircea, a participat, ca vasal al regelui maghiar, la cruciada anti-otomană pornită de puterile vest-europene. Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmaţii în legătură cu înrudirea dintre Mircea şi Vladislav Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly[12]. În timpul domniei lui Mircea, ulterior cuceririi Vidinului de către turci (în 1396), moaştele Sf. Sarea se exporta mai ales în sudul Dunării, de unde se adunau astfel venituri importante. cit. Pieile de vite, brânzeturile, ceara şi mierea de albine erau exportate în cantităţi însemnate. Totuşi, cea de-a patra fiică a cnezului s-a căsătorit cu Nicolae de Gara în 1387, Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga, Doamna Calinichia este una şi aceeaşi persoană cu doamna Ana, schimbându-şi numele în momentul călugăririi, Doamna Calinichia este originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moşii pe care le deţine acolo, Privilegiul regelui Sigismund de Luxemburg pentru mănăstirile Vodiţa şi Tismana (1419) prin care erau scutite de vamă la ieşirea din Ardeal, Privilegiul regelui Sigismund pentru braşoveni (1395), Privilegiul lui Mircea pentru braşoveni (1413), redactat în două exemplare, slavon (6 august). P. P. Panaitescu a analizat aceste argumente în monografia sa dedicată lui Mircea cel Bătrân, demontându-le și dovedind că granița se afla pe Milcov. havasalföldi fejedelem 1386. szeptember – 1394. november (? Această delegaţie reprezintă prima participare a românilor la un congres internaţional[94]. Mircea cel Bătrân făcea atunci jurământului de omagiu, ceea ce în acele timpuri era de vasalitate: „Sub credința și jurământul nostru și al boierilor noștri, prestat de noi mai înainte, după cum se cuvine (sub fide et iuramento nostris et baronum nostrorum, per nos prius debite prestitis)”. Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. „Stofa acestei mantale e un ce prea curios și care merită să fie văzută; este de pluș ce cuprinde niște flori galbene pe un câmp verde spălăcit, cu ceva fir pe dânsul și cu oarecare însemnări roșii, cât se poate de solid și curat”. Aceasta arată că domnul era de fapt proprietarul superior al pământurilor. Puține știri există în legătură cu victoria din 1404, anume doar o scrisoare a regelui ungar din același an, în care menționează despre „frumoasele izbânde dobândite de voievodul Valahiei împotriva turcilor, cu ajutor trimis din partea regelui”[52]. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn...”. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două țări vor rămâne cordiale. Ca urmare a acordului din 1396 dintre Ungaria și Patriarhie, pe fondul unei relaxări confesionale și a unei creșteri a pericolului otoman, mitropolitul de Argeș primește titlul de „exarh al plaiurilor”, urmând a păstori și ținuturile românești de peste munți. Vadurile de peste Dunăre erau la ostrovul Lopatna (lângă Brăila), Oraşul de Floci, Dârstor, Giurgiu, Şiştova, Nicopole, Ţimbru şi Calafat-Vidin (punct esenţial în comerţul cu Raguza). Mihail, asociat la domnie în 1408, moare în 1420. Ferecătura Tetraevanghelului este realizată în tehnica au repaussé şi redă scena răstignirii Mântuitorului. În Timoc trăiau mulți români ceea ce explică utilizarea titlului de Podunavia de către unii domnitori munteni din secolele următoare. V. Mărculeț, A.V. În 1397 şi în 1400 au avut loc două incursiuni turceşti la nord de Dunăre, până în Transilvania, pe care Mircea cel Bătrân le-a înfrânt la întoarcere. În ianuarie 1392 ambii mitropoliţi ai ţării sunt trecuţi ca martori în hrisovul lui Mircea pentru mănăstirea Cozia. De asemenea, la jumătatea secolului al XIX-lea încă se mai găsea acolo și mantaua voievodului, prefăcută într-o sfită preoțească. Referitor la pasajele din Grigore Ureche, precizează că acesta a scris în secolul al XVII-lea, în vreme ce letopiseţele slavone contemporane nu pomenesc nimic despre luarea ţinutului din jurul Crăciunei, ci numai a cetăţii înseşi. Despre cultura din vremea lui Mircea cel Bătrân se știe prea puțin, în mare parte din cauza faptului că nu s-au păstrat vechile manuscrise de la mănăstirile Cozia, Tismana, Cotmeana și Snagov. Obverse. Spre exemplu în 1440, deci la peste douăzeci de ani de epoca voievodului muntean, ieromonahul Dorotei cumpără şase vii, plătind în schimb cu 3100 de vedre de vin. Prin raportare la perioada ulterioară, a lui Vlad Ţepeş, istoricii au estimat acest număr la 4-500.000[47]. [84], În ceea ce privește taxele și judecățile, Țara Românească a avut parte de sisteme ambulante ale fiscului și magistraturii. Alături de aceste produse, în Ţara Românească se mai produceau cantităţi însemnate de vin şi fructe, livezile de nuci şi alţi pomi fiind des pomenit în actele de proprietate. După clădirea noii mănăstiri pe un teren mai larg, călugării și starețul s-au mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi și moșii. Iară mai înainte au fost având țările amândouă pricină, că Țara Românească vrea să fie hotarul său până în apa Trotușului, iar moldovenii nu-i lasă, până au vrut Dumnezeu de s-au tocmit așa”. Chipul domnitorului a figurat și pe stema județului Durostor, în perioada interbelică, ca simbol al stăpânirii sale pe acel teritoriu. În cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire); în restul localităților administrația era asigurată de către dregători locali și trimiși domnești. În vremea lui Mircea, cavalerii români sunt pomeniți cu ocazia unui turnir în Ungaria, la Buda (1412). Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Panaitescu, p. 69, n. 7 (precizările aparțin editorului Gheorghe Lazăr), Pentru toate acestea, detalii la Panaitescu, p. 231 - 247 împreună cu notele de la p. 248 - 250 întocmite de editorul Gheorghe Lazăr. Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul de ordin politic și militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 1395[23]. Pictură din biserica Episcopiei de Argeş, Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbeşti târzii (sec. În perioada următoare, cei doi vor participa — separat sau împreună — la şedinţele sinodului patriarhal. De remarcat faptul că pentru început acest teritoriu a fost lăsat cu neîncredere sub stăpânirea lui Mircea. Colegiul National "Mircea cel Bătrân" Râmnicu-Vâlcea, Str. Este de amintit mormântul comesului Laurentius de Longo Campo, datând din 1300. Prin titlul său, Mircea avea conștiința că este un domnitor și stăpânitor ortodox, ales de Dumnezeu și uns de Biserica Răsăritului. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408. [105] Aceasta înseamnă mai multă precizie, simplificare și prezența mai multor elemente juridice față de corespondentele sârbe sau bulgare.[106]. În timp ce brașovenii aveau voie să-și desfacă produsele în partea răsăriteană a țării, sibienilor le revenea apusul.[68]. În copia din 1536 a cronicii mai există încă o stemă pentru Ţara Românească înfăţişând pe un scut de argint doi negri adorsaţi, goi, dansând. Chiar și boierii făceau danii către această mănăstire: în 1413 jupân Aldea logofătul dăruiește satul său Cireașov, de lângă Slatina. Stema dinastică a lui Mircea, regăsită pe monedele sale, prezintă un scut francez despicat cu primul câmp fasciat în 8 piese iar al doilea plin. Stolnicul se îngrijește de mesele domnești. În primul rând observă că Hasdeu a tradus greșit cuvântul slavon краи prin graniță în loc de margine. În ceea ce privește armamentul din vremea lui Mircea cel Bătrân, preponderente erau arcurile cu săgeți și, în mai mică măsură, săbiile. Ducaţii de tipul I au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se află acvila valahă. Se înfiinţează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producţiile de cereale, animale şi sare cresc. Pe aceleași baze, granița estică a fost stabilită cu aproximație pe culmile ce despart Țara Oltului de Țara Bârsei (Munții Perșani, Munții Codlei). Cu toate acestea, Sigismund de Luxemburg, ca senior, își păstra toate prerogativele stăpânirii pe teritoriul ducatului făgărășean. În 1401, mitropolitul Ţării Româneşti primeşte titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicţie şi asupra credincioşilor din Ardeal[18][19]. Se obişnuia ca rezervele de cereale şi legume boabe să fie depozitate în grânare subpământene, construite astfel încât apa de ploaie să nu pătrundă la ele. Ultima editare a paginii a fost efectuată la 8 decembrie 2020, ora 10:16. Țara Românească întreținea schimburi comerciale și cu țările de peste Dunăre, precum și cu statele italiene (mai ales Genova și Veneția), ale căror negustori își ancorau vasele în portul Licostomo. În 1409, Mircea respinge un nou atac al otomanilor lângă Silistra, fapt menţionat într-o inscripţie comemorativă în limba greacă descoperită în acest oraş: „Io Mircea, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, a izbăvit [Dârstorul de turci][45]”. Mircea păstrează organizarea locală (dovada existenţei chefaililor, funcţionarii de tip balcanic)[40] însă va face donaţii de pământ dobrogean boierilor săi şi mănăstirilor[41]. Logofătul ţine socotelile domniei, scrie hrisoavele mai importante şi pune pecetea pe toate acestea. Ca şi senior feudal între boieri, avea privilegiul de dominium eminens (stăpân peste toate pământurile ţării). Tot domniei aparțineau și cetățile de apărare. De cele mai multe ori erau încheiate înţelegeri ori tratate comerciale potrivit cărora se obţineau scutiri de vamă. Statuetă Mircea cel Bătrân; Statuetă Mircea cel Bătrân. Vama era plătită în bani sau în natură, iar boierii garantau cu averea lor că acest lucru se întâmpla cu strictețe. Lipsa oricărei mențiuni istorice nu lasă să se întrevadă numărul locuitorilor din Țara Românească din vremea lui Mircea. Tot în categoria dijmei se mai înscriu veniturile de la ocnele de sare și din minele de aramă. Mai târziu, acestea au fost mutate în biserica episcopală din oraș, unde se găsesc și astăzi. [113], Sigiliul cel mic al lui Mircea aplicat pe tratatul cu Polonia în 1411, Stema Ţării Româneşti în cronica lui Ulrich von Richental (varianta din 1483), Stema Olteniei (ori a boierului Dobromir) în cronica lui Ulrich von Richental (varianta din 1483), Stemă atribuită eronat Țării Românești în cronica lui Ulrich von Richental (varianta din 1536). Mircea cel Bătrân "Exfactor". Pe lângă caii acestora, mai existau herghelii ale domniei lăsate în grija anumitor sate. Zimmerman, Urkundenbuch, III, p. 127 - 128, E. Kaluźniacki, Dokumenta moldawskie i multanskie y archiwum miasta Lwowa, Bibliografie asupra problemei în Panaitescu, p. 135, n. 34 alcătuită de editorul Gheorghe Lazăr, Cu o singură excepţie, când se află după ban, în privilegiul lui Mircea pentru, http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Mircea_cel_Bătrân&oldid=46222, Mircea cel Bătrân. Mihail, asociat la domnie probabil în 1409, moare în 1420. Aceasta s-a datorat în parte intensificării schimburilor monetare și a emisiunii mari aflată în circulație,[64] dar mai ales efortului financiar pe care voievodul muntean a trebuit să îl facă în contextul conflictelor cu otomanii.[65]. Prima teorie avea ca argumente mai multe mențiuni istorice. Vistiernicul se îngrijește de veniturile și plățile domniei. Însă în vara lui 1402 o nouă putere asiatică a biruit forţele turceşti, capturându-l pe sultan şi familia acestuia. Această situație va dura până la 1428.[36]. Turcii instalează în Ţara Românească un vasal al lor, Vlad I, care va fi înlăturat de către Mircea, cu ajutor unguresc şi transilvănean, abia în 1397. Însă, după plecarea oştii turceşti, în anul următor, Mircea reuşeşte să cucerească toată Dobrogea, cu cetatea Silistrei[38][39]. cit., p. 95, n. 1 (lista a fost alcătuită de editorul Gheorghe Lazăr). Despre cultura din vremea lui Mircea cel Bătrân se ştie prea puţin, în mare parte datorită faptului că nu s-au păstrat vechile manuscrise de la mănăstirile Cozia, Tismana, Cotmeana şi Snagov. Prin această formulare era subliniată şi independenţa ţării, căci domnitorul fusese pus pe tronul său de către singur Dumnezeu, prin hotărârea adunării elective, nu de vreun alt rege sau împărat[73]. Datorită faptului că domnitorul avea nevoie de mulţi ostaşi, el nu dă niciodată ohabe (scutiri) întregi, ci întotdeauna cu precizarea „numai singură oastea s-o facă domniei mele”[79]. Dacă lui Nicodim îi răspunde din postura unui învăţat mai luminat, cu Antim tratează chestiunile pe picior de egalitate frăţească. Spre exemplu, în 1397 dă porunci și ține scaun de judecată pe când se afla în Făgăraș. Sigiliul aflat pe tratatul încheiat în 1390 între Mircea cel Bătrân și regele polon Vladislav al II-lea prezintă ca stemă a Țării Românești un scut francez vechi mobilat cu o acvilă având capul conturnat și aripile strânse, însoțită la stânga sa de o cruce, o stea în șase colțuri și o semilună „crai nou”. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia iniţiativa şi o alipeşte Ţării Româneşti în 1388[24]. Un uzurpator al istoriei - Mircea cel Bătrân, Mircea cel Batran – Cosmarul de la Rovine, https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_cel_Bătrân&oldid=13744080, Domni și domnitori ai Țării Românești, Români pe monede și bancnote românești, Pagini ce folosesc legături automate către ISBN, Articole Wikipedia cu identificatori ISNI, Articole Wikipedia cu identificatori LCCN, Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC, Articole Wikipedia cu identificatori VIAF, Articole Wikipedia cu identificatori WorldCat-VIAF, Articole Wikipedia cu informații bibliotecare, Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice, Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii (din. El prezintă două capete încoronate redate în profil, despărţite de o tulpină bifurcată în partea superioară. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne (Adrianopol).[31]. Aceasta i-a fost acordată de către regele Sigismund fie după lupta de la Nicopole, fie în preajma lui 1398. În copia din 1536 a cronicii mai există încă o stemă pentru Țara Românească înfățișând pe un scut de argint doi negri adorsați, goi, dansând. Acesta din urmă trebuia să acorde permisiunea sa pentru a putea fi înființată o nouă moară. [75] În 1409 Mircea acordă un nou privilegiu[76] prin care condițiile se schimbă întrucâtva. [115][116], Moneda comemorativă de circulație, cu valoarea nominală de 50 bani „Mircea cel Bătrân”, Mircea cel Bătrân. Commemorative issue. Într-o povestire bizantină („Călătoria lui Mazaris în iad”, 1415) se arată cum un grup de artişti greci, veniţi în Ţara Românească din motive comerciale, au fost primiţi foarte bine de către „prea mărinimosul voievod”. Deosebit de activitatea comercială efectuată pe mare, economia locală se baza pe bogăţia oilor şi a peştelui[43]. D. P. Bogdan considera că „formularele hrisoavelor slavo-române în totalitatea şi armonizarea lor sunt un produs propriu spiritului românesc al epocii, impregnat de mediul slav, elementele componente importate din mediul bizantin prin intermediul sud-slav şi din mediul apusean prin intermediul sârb sau ungaro-latin, modelându-se după nevoile cancelariei muntene”[96]. Tot în categoria dijmei se mai înscriu veniturile de la ocnele de sare şi din minele de aramă. Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), fiul lui Radu I a fost domnul Țării Românești în perioada 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394/1395. Ţara Românească întreţinea legături comerciale intense cu Ardealul, în special cu oraşul Braşov. Potrivit cronicarului bizantin Chalkokondyl, muntenii din vremea lui Mircea erau în majoritate ţărani, ocupându-se cu păstoritul. Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca. La Cozia, în paraclis (sau bolniţă, cum mai e cunoscut), Mircea apare cu părul netăiat şi o coroană similară străbunicului său Basarab I. Costumul său este bine detaliat, pieptarul prezentând patru vulturi bicefali bizantini ce semnifică rangul de despot al voievodului. Panaitescu, p. 248, n. 4 (precizările aparţin editorului Gheorghe Lazăr), Panaitescu, p. 249, n. 5 (precizările aparţin editorului Gheorghe Lazăr), Panaitescu, p. 288, n. 3 (precizările aparţin editorului Gheorghe Lazăr), Panaitescu, p. 367; vezi şi harta sa de la p. 19. Aceasta cuprinde caracterele arhitectonice ale şcolii sârbeşti din Valea Moravei şi păstrează în bună parte vechile sculpturi ornamentale. Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reuşeşte să-şi înfrângă oponenţii şi plănuieşte o expediţie de pedepsire a voievodului valah. În ducatele transilvănene mai existau cetățile Făgăraș, Breaza, Sibiel și Amlaș, iar în Dobrogea Hârșova, Vicina și Enisala. În anul 1409 Musa a venit în Țara Românească, fiind primit de Mircea. Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage în Transilvania. Există opinia că cele două personaje ar fi Mircea și fiul său Mihail. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții. În domeniul olăritului, se remarcă vasele având litere sau propoziții incizate în pasta moale (de exemplu pe o strachină smălțuită de la curtea domnească scrie „[Io]an a scris în luna martie 8 zile”), și cahlele de sobă având reprezentați cavaleri în zale, descoperite la Târgoviște. The Mircea cel Bătrân Naval Academy (Romanian: Academia Navală "Mircea cel Bătrân") is a higher education institution based in the Black Sea port of Constanța that educates future officers for the Romanian Naval Forces, as well as maritime officers and engineers for the merchant marine.At the request of the Romanian Coast Guard, the Naval Academy prepares coast guard officers. Acesta era aplicat asupra satului, iar fruntașii repartizau sarcinile pe gospodării. În schimb Ţara Românească exporta mai mult produse agricole. Există o singură mențiune documentară a acestei stăpâniri, datând din 23 ianuarie 1399.[41][42]. Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. Cea mai importantă ocnă era cea de la Ocnele Mari, lângă Vâlcea. Mircea şi cu Sigismund de Luxemburg reuşesc să se retragă la timp pe Dunăre. Ultima clasă socială era cea a robilor ţigani. Costumele sunt mai puțin detaliate, iar de data aceasta Mircea poartă acvila bicefală pe genunchii pantalonilor. I. Mircea vagy más néven Öreg Mircea (románul: Mircea cel Bătrân, fonetikusan: [ˈmirt͡ʃe̯a t͡ʃel bəˈtrɨn]), (1358 – 1418. január 31.) p.37. Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și cetatea Bologa cu 18 sate[22]. Totodată, negustorii lioveni sunt lăsaţi liberi să-şi desfacă orice marfă oriunde în ţară. Un lăcaş catolic se pare că a existat şi la Râmnicu Vâlcea, pe locul bisericii ortodoxe Sf. [18], Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche),[26] relațiile dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc. Maria, a existat şi la Târgovişte, însă a fost distrusă de turci în 1395. Prezenţa mercenarilor la curtea lui Mircea nu este exclusă[82], deşi prima menţiune a acestora datează din vremea lui Dan al II-lea. În țară, tranzacțiile se făceau însă preponderent în natură. Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru[15]. Orașele se aflau în proprietatea domniei, care le administra prin intermediul unui vornic domnesc, un pristav pentru iarmaroace, un birar și un folnog. În legătură cu ultimul fragment citat din cronica lui Ureche, Panaitescu o socotește doar o interpolare târzie, lipsită de suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate de pe Putna unui boier. Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. Astfel, pentru a împroprietări mănăstiri, Mircea e nevoit să cumpere terenuri de la boieri. „Este clar deci că dacă oastea cea mare era o exceptare de la drepturile de scutire, însemna că ea rămâne la dispoziţia şi în slujba domnului, fără amestecul proprietarului. Aceștia erau datori să execute munci grele ori speciale (scoaterea sării din mină etc.) Din această oaste făceau parte categorii precum plăieşi, datori a apăra trecerea peste munţi, şi opăcinaşii, care aveau obligaţia de a furniza vâslaşi[81]. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînnoiește în 1410 tratatul cu Polonia. O categorie aparte a proprietarilor de pământ erau mănăstirile. [1] În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. De asemenea, în 1482, potrivit cronicarului Ureche, pe 10 martie voievodul Ştefan cel Mare a luat cetatea Crăciunei, cu ţinutul tot, din mâinile muntenilor, alipindu-le Moldovei. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleș, de Baltă, Jiu etc. În acest caz, trebuia plătită către domnie o sumă care ajungea chiar până la jumătatea valorii moşiei vândute[49].